Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama: „Statele Unite nu vor acţiona pe cont propriu în Siria“

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Preşedintele american Barack Obama premierul turc Recep Tayyip Erdogan au discutat joi despre criza din Siria, conflictul în urma căruia au murit aproximativ 80.000 de persoane.

Cei doi s-au întâlnit la Washington, unde au vorbit despre modalităţile prin care ar putea ajuta opoziţia siriană, refugiaţii, susţinând totodată că doresc mobilizarea comunităţii internaţionale în acest sens.

„Vom lucra în continuare cu opoziţia siriană“, a declarat Obama, citat de CNN, adăugând că premierul Erdogan a fost printre cei care au făcut numeroase eforturi pentru ca al-Assad să renunţe la funcţia sa. „Turcia va juca un rol important, în condiţiile în care vom reuni reprezentanţii regimului şi ai opoziţiei în următoarele săptămâni“, a mai spus Obama.

Totodată, preşedintele american a arătat că el şi Erdogan sunt de acord că al-Assad va trebui să transfere puterea.

„Este singurul mod prin care putem rezolva criza“, a insistat el, subliniind că Siria trebuie eliberată de „tirania lui Assad“.

„Am arătat încă o dată că Statele Unite vor ajuta ţările din regiune, inclusiv Turcia, să poarte această povară, făcându-ne datoria (...) şi vom continua să colaborăm cu partenerii turci pentru a furniza hrană, adăpost şi medicamente, necesare pentru salvarea vieţilor“.

La rândul lui, Erdogan a arătat că există două aspecte în privinţa cărora este perfect de acord cu Obama: „sprijinirea opoziţiei şi îndepărtarea lui Assad“.

„De asemenea, suntem de acord că trebuie să împiedicăm Siria să devină o zonă preferată de organizaţiile teroriste. Am fost de acord şi că armele chimice nu trebuie utilizate, iar toate minorităţile şi drepturilor acestora trebuie să fie în siguranţă. Acestea sunt zonele prioritare pentru noi toţi“, a continuat el.

Barack Obama a atras atenţia, declarând că problema este una „internaţională“ şi speră să obţină sprijinul altor părţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 49 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°