Patruzeci şi cinci de vrânceni au fost încadraţi în muncă, în perioada de o lună de la data la care a avut loc Bursa Generală a locurilor de muncă. Potrivit statisticii întocmite la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vrancea, toţi aceştia au făcut parte din rândul celor intervievaţi. Dintre aceştia, 3 sunt absolvenţi de învăţământ superior, alţi 3 au absolvit liceul sau şcoli postliceale, 12 sunt absolvenţi de şcoli profesionale, iar 27 au doar şcoala generală sau studii incomplete. Totodată, dintre cele 45 de persoane încadrate, 4 au vârsta până în 25 de ani, 13 au între 25-35 de ani, 18 au între 35-45 de ani, iar 10 peste 45 de ani. Potrivit comunicatului de presă trimis redacţiei noastre, 33 dintre persoanele încadrate au fost şomeri indemnizaţi, iar 12 nu mai beneficiau de indemnizaţie de şomaj.
Pentru Bursa Generală a locurilor de muncă, personalul AJOFM Vrancea a contactat 621 de angajatori, şi anume 356 în Focşani, 77 în Adjud şi 188 în Vidra. Dintre aceştia, doar 29 au participat efectiv la acţiune. Cele 381 de persoane participante au avut la dispoziţie 367 oferte de muncă. Au fost selectate în vederea încadrării 158 de persoane, din rândul celor intervievate fiind încadrate, până în prezent, 45.
Patruzeci şi cinci de vrânceni au fost încadraţi în muncă, în perioada de o lună de la data la care a avut loc Bursa Generală a locurilor de muncă. Potrivit statisticii întocmite la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vrancea, toţi aceştia au făcut parte din rândul celor intervievaţi. Dintre aceştia, 3 sunt absolvenţi de învăţământ superior, alţi 3 au absolvit liceul sau şcoli postliceale, 12 sunt absolvenţi de şcoli profesionale, iar 27 au doar şcoala generală sau studii incomplete. Totodată, dintre cele 45 de persoane încadrate, 4 au vârsta până în 25 de ani, 1