Metalul cel mai nobil, aurul, e preţuit îndeosebi, printre alte proprietăţi, pentru aceea că nu se alterează, rămâne curat, adică „inert faţă de aer şi apă”, potrivit explicaţiei din MDE, şi tot aşa a rămas, curat, neschimbat, şi sub aspect fonetic. Cuvântul provine, cum ştim, din latinescul aurum,i.

În afară de cuvântul aur, mai avem două cuvinte moştenite care-şi trag obârşia, direct sau indirect, din preţiosul metal: unul în registru moral, obrazul, provenit din aurum obrizum = aur curat, iar celălalt în ordine materială, nurii, pe care îi putem deriva din inaures,ium pl. = cercei de aur, ştiinduse cât de folosit era aurul la confecţionarea podoabelor, date fiind, în afară de preţ, maleabilitatea şi ductilitatea lui.

Începem cu obrizum, oprindu-ne la câteva exemple din Vulgata. În Cartea lui Iov 28,151 cuvântului latin îi corespunde expresia bulgăre de aur, prin care cred că putem înţelege aurul masiv, aurul curat obţinut direct din filon. Dar nu provenienţa ne interesează, de altfel, ci calitatea, indiferent de procedeele de obţinere. În contextul nostru, avem de a face cu calitatea morală. Cap. 28 din Iov se intitulează Izvorul înţelepciunii, şi accentul final cade pe superioritaea virtuţilor (înţelepciunea şi priceperea = sapientia şi intelligentia) asupra bogăţiilor materiale ale lumii, cum ni se spune răspicat în ultimul verset, în chip de concluzie: „După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea”.

În versetele anterioare (15-17) se insistase asupra faptului că nici cele mai de preţ podoabe ale pământului, printre care e pomenit de mai multe ori aurul: „bulgări de aur” şi „aurul cel mai curat”, nu pot sta mai presus de înţelepciune: „Mintea cea mai înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur şi argintul nu-l cântăreşti ca s-o plăteşti. Ea nu poate să fie