Criza a resuscitat o meserie pe cale de dispariție. „Doctorii” de televizoare și-au reintrat în pâine. Tot cele cu tub sunt mai fiabile!
Nea Gigi și Ștefan sunt oamnii care-ți repară „cutia cu maimuțe”. Fără unii ca ei, trebuie să-ți cumperi alta
Sursa: RĂZVAN PETRESCU
În anii ’80, să fii depanator de radio/TV era o superchestie! Electroniştii care lucrau în astfel de ateliere de reparaţii câştigau mii de lei pe lună. Dacă ţi se strica televizorul trebuia, uneori, să aştepţi zile sau chiar săptămâni până ţi se rezolva problema. Piese de schimb nu prea se găseau şi, unde mai pui, trebuia să-ţi cari singur televizorul la atelier că vizitele la domiciliul clientului nu prea se practicau.
Mărirea şi decăderea unei meserii
Cei trecuţi de 35 de ani îşi amintesc cu siguranţă când, cu ajutorul unui vecin sau prieten, îţi „îmbarcai” televizorul într-o pătură şi o porneai, cătinel, către „doctorul” de televizoare. Chit că te uitai doar două ore pe zi şi aveai doar un film pe săptămână, la Telecinemateca, TV-ul trebuia să funcţioneze. De cele mai multe ori, electronistul desfăcea televizorul, se uita un pic şi auzeai, inavariabil: „N-avem lampa PL 500. Ori faceţi rost de una, ori aşteptaţi până găsim noi ceva”.
După Revoluţie, meseria a fost şi mai rentabilă. Sute de mii de televizoare color second- hand au intrat în ţară şi tot pe-atâtea, dar noi, au apărut în magazine. Depanatorilor le-a mers bine până au apărut LCD-urile şi plasmele. În plin boom economic, oamenii nu-şi mai reparau vechile televizoare cu tub cinescop. Îşi luau o sculă nouă. A venit însă criza şi pe bancul de lucru al lui Gheorghe Ioniţă, nea Gigi cum îi spun cunoscuţii, depanator de televizoare de pe lângă Pieptănari, au început din nou să apară greoaiele televizoare ale anilor ’90. O transfuzie făcută unei meserii în moarte clinică!
Venus, Dacia, Miraj, Diamant, Lux şi