Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre sfinţii închisorilor comuniste cu Nistor Man

Publicat in Zi de zi - Mures, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Lecţie de istorie, recurs la memorie, sau pur şi simplu o pagină de istorie vie. Cam aşa se poate descrie momentul găzduit vineri, 17 mai, de Centrul de Dezbateri “Emil Dandea” din Târgu Mureş prilejuit de lansarea cărţii “Sfinţii pe care i-am întâlnit”,semnată de Nistor Man, preşedintele Asociaţiei Foştilor Detinuţi Politici din România, filiala Mureş. Apărut la Editura Fundaţiei Academia Civică, volumul interviu “Sfinţii pe care i-am întălnit”, prezintă în paginile sale confesiunile autorului în faţa publicistului Traian Călin Uba, confesiuni care redau chinurile celor 12 ani, 8 luni şi 8 zile în închisorile comuniste ale lui Nistor Man.

Pornit în drumul vieţii din istoricul Maramureş, Nistor Man ajunge să cunoască din fragedă tinereţe teroarea comunistă din cele mai cumplite închisori, printre care Târguşor, Prahova, Jilava, Colonia Peninsula de la Canal, lagărul din Galeş, până al templul sacru al suferinţei, închisoarea de la Sighet.

Alături de Nistor Man, la lansare au fost şi colegii de suferinţă ai autorului printre care doctorul Pleşa Octavian care a amintit de semnătura pe ordinul de exmatriculare a preşedintelui Asociaţiei Tinerilor Studenţi Comunişti din România, Ion Iliesscu, prin care Nistor Man a fost exmatriculat din facultate datorită convingerilor sale.

Notorium non est disputandum

Peste toate chinurile şi îndurerile transpuse în cele peste 200 de pagini ale cărţii, Nistor Man a rămas acelaşi om, călăuzit de credinţă, de uitare, fără să-şi piardă din convingerile sale valabile şi astăzi, în tumultumul aşa zişei democraţii postdecembriste.

“Nu sunt cu nimic mai important decât ori care altul, deoarece ce a trecut, a trecut. Ce a trecut nu a lăsat nici un fel de urme, nu a lăsat acea urmă traumatică care distruge şi sufletul, memoria şi speranţa , care distruge viaţa .Am ieşit sănătos aşa cum am intrat , şi în prima dete

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 21 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 26 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 21 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 44 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°