Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Control la Casa Judeţeană de Pensii

Publicat in Crai Nou, duminică 19 mai 2013 ·

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat, vineri, că a cerut prefectului judeţului să dispună un control la Casa Judeţeană de Pensii, pentru a se stabili de ce a fost necesară sistarea finanţării Secţiei de Boli Profesionale ce aparţine Spitalului Gura Humorului.

Într-o conferinţă de presă, el a spus că au apărut disfuncţionalităţi ce au creat tensiuni inutile, după ce Casa Judeţeană de Pensii a sistat finanţarea Secţiei de Boli Profesionale ce funcţionează ca secţie externă a Spitalului Gura Humorului, aceasta fiind singura secţie de acest gen din judeţ, iar pacienţilor li s-a transmis că vor trebui să se trateze la o secţie similară din Iaşi.

Preşedintele CJ Suceava consideră că atitudinea directorului Casei Judeţene de Pensii Suceava nu este corespunzătoare, mai ales că oameni ce suferă din cauza locului de muncă pe care l-au avut sunt trimişi să se trateze în alt judeţ. „Am sentimentul că sunt lucruri făcute cu rea intenţie. Această secţie de boli profesionale nu e spa. Oamenii nu vin aici pentru tratamente de înfrumuseţare, ci pentru că au dificultăţi din cauza locurilor de muncă” a spus Nechifor.

Pe de altă parte, directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, a declarat că de la 1 mai a încetat contractul cu Spitalul din Gura Humorului pentru Secţia de Boli Profesionale şi că acesta nu poate fi reluat în condiţiile în care singurul medic specialist de medicina muncii pe care spitalul îl avea s-a pensionat. „Medicul lor de medicina muncii s-a pensionat şi nu putem încheia un nou contract. Când în organigrama spitalului va apărea un medic de medicina muncii, vom relua finanţarea” a spus Chitul, care a menţionat că la secţia respectivă sunt angajate doar opt asistente medicale.

Fostul spital de boli profesionale din oraşul Frasin funcţionează ca secţie externă a Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, iar activi

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum o ora
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova a rămas REPETENT: „A acumulat peste 300 de absențe nemotivate””

Gandul acum 26 minute
Alexandru Soare, elev în clasa a X-a al Liceului Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești și președinte al Consiliului Județean al Elevilor, a fost demis din funcție din cauză că a rămas repetent. Președintele Consiliul

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 4 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum 59 minute
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Marea Britanie îi interzice supermodelului Naomi Campbell să administreze o organizaţie caritabilă

Mediafax acum o ora
Naomi Campbell, în vârstă de 54 de ani, a făcut parte din grupul de elită al supermodelelor care au dominat podiumurile şi copertele revistelor din anii 1990. Ea a fondat Fashion For Relief în 2005, cu scopul de a strânge fonduri pentru cauze umanit

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°