Ascult blues de multă vreme, de când melodii lente, la „ceaiuri” (întâlniri tovărăşeşti ale tinerilor generaţiei mele, când socializam cu cel mai ades colegele, dar nu refuzam şi opţiuni: vecine, cunoştinţe, prietene de prietene), ne rezolvau anumite stringenţe. În timp, stringenţele vor fi fost rezolvate, aşa că am început să mă gândesc la conceptul de blues şi mari taine mi-au fost dezvăluite: nu albii britanici au generat bluesul, cum am crezut pentru o scurtă perioadă de timp când m-am dat pe muzici, nu Mayall a fost primul englez de notorietate dedulcit la blues, cum iarăşi am crezut atunci, nici măcar albii americani nu erau generatorii (despre care, să fiu cinstit, n-am prea ştiut decât prin ricoché, găsindu-i printre nume de bluesmeni americani neaoş negri).

Io, dacă nu „vizualizez” şi nu fac unui fenomen filmul meu tehnologic, nu-mi apare pe cortex, undeva, firul roşu de înţelegere. Aşa că, până la a mă ocupa, după putirinţe, de Paul Butterfield sau de Mike Bloomfield, aceşti americani albi-negri, expun cu cuvintele mele cum devine treaba cu bluesul: nişte „moldoveni” americani, din sudul federaţiei, dintr-o deltă fertilă, au aflat pe la mijlocul sec. XX, în timpul industrializării Americii, că în „Braşovul” american, Chicago, s-ar câştiga marafeţi bunuţi, dacă lucrezi la patron, nu pe o plantaţie, başca venituri suplimentare dacă ai şi ceva abilităţi muzicale. Păi, exista acolo o comunitate de emigranţi, mei, care şi-a dat seama că se pot face multe (biştari, notorietate, deci acces în păturile înalte ale oraşului) promovându-i pe „moldoveni” unui public cu gustul în formare. Mei, şi astfel fraţii Chess (Leonard si Philip), încă din 1947 şi dimpreună cu coreligionarii lor, onor familia Aron (Evelyn şi Charles), au înfiinţat casa de discuri Aristocrats pentru binele omenirii, la ce v-aţi fi gândit? Primul important artist al lor a fost un camionagi