News Poliţia Română a cumpărat un sistem portabil de monitorizare a telefoanelor mobile de 2,8 milioane de lei. Poliţia Română va putea localiza, identifica şi monitoriza telefoanele mobile în reţelele Vodafone, Orange, Cosmote şi RCS&RDS, printr-un sistem portabil cumpărat de la firma germană SYBORG Informationssysteme cu 2,8 milioane de lei, potrivit www.e-licitatie.ro.
"Sistemul foloseşte metoda de simulare a unei celule reale a reţelei de telefonie mobilă. Sistemul are mobilitate totală chiar şi în timpul funcţionării, având posibilitatea de instalare pe un autovehicul. Antenele utilizate în cadrul sistemului sunt ascunse vederii, fiind mascate într-un cadru portbagaj auto de plafon", se precizează în caietul de sarcini al licitaţiei pentru achiziţionarea sistemului. Licitaţia a fost iniţiată în decembrie 2012 şi atribuită trei luni mai târziu singurului ofertant, SYBORG Informationssysteme.
Potrivit caietului de sarcini, unitatea centrală a sistemului este integrată într-o valiză de dimensiune maximă 60x40x30 centimetri şi are incluse antene directive, notebook, scanner de reţea şi acumulatori.
De asemenea, unitatea centrală poate fi conectată la antene omnidirecţionale prin intermediul unui amplificator de reţea.
Cu ajutorul unităţii centrale, poliţiştii vor putea să monitorizeze comunicaţiile GSM şi UMTS prin crearea de celule virtuale cu parametri similari cu cei ai celulelor reţelei reale.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET