Cum ar fi ca ţara ta să-şi schimbe Produsul Intern Brut (PIB) în Fericirea Internă Brută, iar apoi să-şi numere fericirea pe cap de locuitor? De fapt, au făcut-o deja nişte specialişti, într-un raport publicat recent, în care românii se pare că ar fi printre (sau poate chiar) cei mai nefericiţi dintre europeni.
Motivele? Cred că nu avem nevoie de un sondaj care să ni le servească pe tavă, le vedem pe stradă, în metrou, la locul de muncă, acasă, în bucătărie, la TV sau le citim în istorie.
Am vizionat de curând un film documentar intitulat “Happy”, regizat de Roko Belic, care prezintă poveştile reale ale unor oameni, cei mai mulţi, oameni simpli, oameni săraci, oameni fericiţi pentru că fac ceea ce îşi doresc cu viaţa lor, pentru că oferă ceva înapoi comunităţii în care trăiesc, pentru că au prieteni şi familii, pentru că îşi derulează existenţa într-o armonie care se detaşează vehement de valorile materiale, pe scurt, de bani. Am înţeles direcţia documentarului şi mă bucură să ştiu că există persoane - mai mult sau mai puţin educate - pentru care viaţa înseamnă altceva decât casă, maşină, haine, telefoane şi fel de fel de obiecte, mai degrabă mofturi decât necesităţi. Fericirea, în cazul lor, se "măsoară" altfel, o spun cercetătorii din documentar (nu toţi erau britanici), iar lumea ar fi una mai bună dacă tot mai mulţi oameni s-ar raporta la astfel de valori în viaţa de zi cu zi. Sună utopic, ştiu!
Mă întreb însă cât de mult îţi ţin de foame valorile şi principiile, cât de greu este să te hrăneşti cu prietenii şi dragoste într-un secol în care hedonismul înseamnă putere şi îţi dă sens vieţii. Documentarul ţinteşte un public american, deşi sunt oferite cazuri de peste tot din lume, din India până în Danemarca (singura ţară europeană din film). După cum se vede şi în trailer, unul dintre intervievaţi răspunde la întrebarea “Ce-ţi doreşti de la
