Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parteneriatul-Alianţă pentru Sănătatea Ficatului, semnat la Brașov

Publicat in News Brasov, sâmbătă 18 mai 2013 ·

La Hotel Aro-Palace, Sala Europa, în perioada 17-18 mai 2013, se desfăşoara Congresul Internaţional al Pacienţilor cu afecţiuni hepatice.

Aflat la a VI-a ediţie, Congresul este organizat de Asociaţia „Sano-Hep” România, acest congres adună personalităţi de excepţie din lumea medicală: prof. dr. Irinel Popescu, Şef Secţie Transplant, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti, conf. prof. dr. Ileana Constantinescu, Şef Secţie Virusologie, Spitalul Clinic Fundeni, dr. Adriana Cavasi, Director Medical, Clinica Medicală 3, Cluj Napoca, dar şi specialişti în acest domeniu din Egipt, Germania şi Ucraina. Tematica acestui congres vizează riscuri, profilaxie şi modul în care pot fi tratate acestei afecţiuni.

GheorgheIonescu, preşedintele Asociaţiei Sano-Hep a ţinut să specifice faptul că de la ultimul congres, organizat în anul 2011, până în prezent a beneficiat de sprijinul Ministerului Educaţiei şi astfel a desăşurat activitati profilactice, de informare, în foarte multe şcoli.

Prezent la congres, senatorul Marius Neculoiu, medic de profesie, a ţinut să aminteasca faptul că a fost unul din pionierii care au susţinut transplantul în Romania, că în calitate de medic întotdeauna a susţinut activitatea medicală de vârf care include şi componenta de tratament performant. Totodată domnia sa a menţionat că a inistat mereu ca pacienţii să beneficieze de tratamente adecvate, de actualitate, pentru că numai aşa o persoana poate redeveni activă. În ceea ce priveşte transplantul hepatic, se fac multe eforturi financiare, dar rezultatele se văd pentru că în prezent sunt peste 2.000 de pacienţi care au beneficiat de transplant de ficat.

La rândul său, Mihai Pascu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a reiterat problemele existente nu doar la nivelul judeţului Braşov, în sensul în care tuturor medicilor li se cere performanţe, dar când se discută de buget, fă

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 13 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°