E adevărat că orice pe lumea asta se bazează pe legea „sfântă” a cererii şi ofertei, iar la noi cererea de „sfinţenie” e mare din moment ce la fiecare împărţeală de lucruri sfinţite este îmbulzeală ca la carne pe vremea comuniştilor.

A trecut Paştele, deci pot vorbi mai relaxat (nu în totalitate) despre avioane…

Mai ţineţi minte vorba bătrânească „Fă ce zice popa, nu ce face popa”? Ei bine, mie mi se pare că aceasta devine una din ce în ce mai provocatoare astăzi şi mai plină de sarcasm pentru simplul creştin bine intenţionat fiindcă acest popă năstruşnic românesc al nostru are o imaginaţie din ce în ce mai bogată şi ne alunecă permanent printre degete, e din ce în cemai jucăuş şi mai greu de înţeles, iar comportamentul lui din ce în ce mai ne-preoţesc… Iar dacă mai pui şi faptul că are acces la Internet, te cufunzi serios în gânduri. Mai bine zis intenţiile sale reale ne cam bulversează. Există momente când nu mai ştim, noi oile, încotro şi pe cine să mai ascultăm. Trebuie să fim totmai atenţi cu distincţia dintre vorbă şi faptă la aceşti prelaţi pentru că logica este tot mai diluată, iar cauza şi scopul final al religiei propovăduite înseşi devin difuze şi foarte, foarte îndepărtate. Şi se pare că însuşi „el”, preotul, urmează şi crede din ce în ce mai mult în sintagma amintită mai sus, din moment ce ne solicită la maximum atenţia, concentrarea, răbdarea şi buna înţelegere. El ajunge să fie mai degrabă un opus al idealului creştin, poziţie în care suntem nevoiţi să reinterpretăm vorba bătrânească dezvăluindu-i aspectul evident de reţetă a succesului: „Fă ce face popa, nu ce zice popa!”.

E tare ciudat în ce fel a ajuns smerenia astăzi. Sunt o mulţime de paradoxuri. De exemplu, unul pe care îl observ de fiecare dată când călătoresc în afara oraşului: prezenţa în fiecare intersecţie mai importantă a indicatoarelor spre mânăstiri. Uneori este o adev