Dintr-o discuţie informală recentă cu un oficial al MAE român, bun cunoscător al spaţiului MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii), am înţeles că nu se prevede o încheiere a războiului civil din Siria într-o perioadă relativ apropiată.

Personal, deşi nu am, fireşte, informaţiile „din interior”, de la sursă, detaliate şi actualizate, de care se presupune că dispun diplomaţii activi şi responsabilii de dosar, ci doar acces la analizele de politică internaţională cu caracter public care apar în lume, aş fi tentat să susţin mai degrabă contrariul: regimul Bashar al-Assad va cădea curând, în această vară. Pe o soluţie negociată sau nu cu Damascul, în care Rusia va fi cooptată, cel mai probabil, ca parte a consorţiului.

Presupun că reticenţa pe care o exprima interlocutorul provenea din relativa „acalmie” rezultată în urma vizitei secretarului de stat John Kerry la Moscova şi a discuţiilor americano-ruse pe această temă, care au părut să tempereze pe moment o eventuală încercare a puterilor occidentale de accelerare a soluţionării conflictului. O zi mai târziu, chiar preşedintele Obama declara că „nu există o soluţie simplă în cazul Siriei”.

Ultima şi cea mai sângeroasă extensie a „primăverii arabe” de la începutul lui 2011, revolta împotriva regimului al-Assad s-a tranformat de aproape douăzeci şi şase de luni într-un teribil război civil care opune rebelii sunniţi alawiţilor (ramură identitară derivată din shi’a), apropiaţi ai regimului actual. Pentru cititorii noştri, să spunem mai simplu că sirienii sunt acum profund divizaţi în cele două opţiuni politice contrare (opozanţi, respectiv susţinători ai regimului), neexistând o majoritate covârşitoare de o parte sau de cealaltă, care să facă limpede sensul şi justeţea unei intervenţii militare. Există, în schimb, după unele surse neconfirmate, 94.000 de morţi şi, evident, perspectiva sumbră ca acest