Sărbătoare vineri la Liceul „Petre Pandrea“ din Balş. S-au împlinit 60 de ani de activitate pentru învăţământul liceal din judeţul Olt, performanţe recunoscute şi de ministrul educaţiei, Remus Pricopie, care a emis pentru acest moment un ordin special de premiere.
Aniversarea a 60 de ani de activitate şi performanţe de la înfiinţarea primului liceu din oraşul de pe Olteţ a adus la un loc foşti şi actuali profesori, dar şi elevi şi absolvenţi. S-a făcut astfel un arc peste timp. „Istoria Liceului «Petre Pandrea» nu înseamnă doar adunarea a 60 de ani, chiar dacă sărbătoarea copleşeşte sufletul, cât, mai ales, acumularea de multe realizări. Drept dovadă stă şi înfiinţarea din anul şcolar 2012 - 2013 a punctului de lucru al Centrului de Excelenţă pentru pregătirea elevilor cu performanţe la Limba şi literatura română, Matematică şi Fizică. Acest lucru a fost posibil prin rezultatele obţinute de toate generaţiile de elevi şi profesori.
Din acest motiv, am şi chemat alături de noi atât absolvenţii, cât şi foştii profesori, pentru a le mulţumi“, a precizat directorul liceului, Axente Fodor.
Rezultatele liceului au fost recunoscute şi de autorităţile locale prezente, dar şi de Ministerul Educaţiei, care, prin consilierul Remus Pricopie, a înmânat conducerii şcolii medalia ministerului şi diploma „Dimitrie Gusti“.
S-a descoperit bustul lui Petre Pandrea
Având ca protector spiritual pe renumitul scriitor, avocat, specialist în codul penal și publicist din Balş, Petre Pandrea, conducerea liceului a ridicat şi o statuie onorifică. „Se împlinesc nu numai 60 de ani de existenţă a liceului, ci şi 45 de ani de la moartea lui Petre Pandrea, personalitate importantă din Balş din perioada interbelică, al cărui nume îl poartă cu mândrie şcoala. Petre Pandrea a fost cel care ne-a inspirat şi devizul şcolii «spirit de învingător», care pu