Retailerul francez va inaugura anul acesta şi propriul magazin online
Reţeaua franceză de retail Cora va deschide la sfârşitul lunii iulie centrul comercial din Constanţa, iar pentru toamnă are planificată inaugurarea hipermarketului din Ploieşti şi lansarea oficială a magazinului online coradrive.ro, informează Medifax.
Potrivit responsabilului pentru PR al Cora, Ana Maria Florea, hipermarketul din Ploieşti va fi inaugurat în octombrie, iar magazinul online coradrive.ro va fi lansat oficial tot în toamnă, dar nu a fost stabilită o dată exactă. În prezent, coradrive.ro este în teste într-unul din hipermarketurile din Capitală. Magazinul permite clientului să îşi facă cumpărăturile online şi apoi să-şi ridice coletul din magazin.
Centrul comercial din Constanţa va avea o suprafaţă mai mică decât cea anunţată iniţial, iar investiţia s-a redus la aproape jumătate.
Potrivit informaţiilor anunţate de companie în 2011, momentul în care a fost anunţată investiţia de 100 milioane euro, proiectul urma să aibă un hipermarket Cora de 8.500 metri pătraţi, o galerie comercială de 25.000 de metri pătraţi, un cinematograf şi un food-court. Din informaţiile furnizate de firma de consultanţă imobiliară CBRE România în martie, centrul comercial are o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, din care 80% este deja închiriată, investiţia fiind de 58 de milioane de euro. Centrul va include un hipermarket Cora şi o galerie comercială cu peste 50 de magazine.
În octombrie, retailerul va deschide primul hipermarket din Ploieşti, în cadrul centrului comercial dezvoltat de compania israeliană AFI Europe.
Cora are 10 magazine în România - vrea să ajungă la 20
Cora România are în acest moment 10 magazine, dintre care patru în Bucureşti (Alexandriei, Pantelimon, Lujerului şi Sun Plaza) şi şase în provincie, la Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Drob