La data de 16.05.2013, în jurul orei 20.30, prin ,,S.N.U.A.U. 112”, Constantin M., de 80 de ani, din municipiul Fălticeni, a sesizat faptul că i-au fost sustraşi 12 stupi cu familii de albine, dintr-o stupină aflată pe raza comunei Preuteşti, satul Leucuşeşti, la marginea unei păduri.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Postului de Poliţie Preuteşti care a constatat că reclamantul, din luna aprilie 2013, are amplasată, pe raza satului Leucuşeşti, la o distanţă de aproximativ 500 m de drumul comunal Leucuşeşti, la marginea pădurii ,,Ciorsaci”, o stupină, din care reclamă furtul unui număr de 12 stupi cu familii de albine.
Din cercetările efectuate, aflăm, s-a stabilit că persoane necunoscute, în perioada 14.05-16.05.a.c., au pătruns, prin efracţie, tăind belciugul de la lacătul ce asigura uşa de acces în stupină, iar din interiorul acesteia, au sustras 12 stupi cu familii de albine.
Stupii sustraşi sunt confecţionaţi din lemn vopsit cu culoare verde, fiind numerotaţi în partea din spate cu vopsea de culoare roşie, se dau amănunte de către poliţie.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului, în valoare de 6.000 lei.