Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remember 19 Mai 1993 - Presa acum 20 de ani

Publicat in Amos News, duminică 19 mai 2013 ·

DE LA O ZI LA ALTA

"Precedentul FLORICĂ" ŞI CRIZA DE AUTORITATE

Cea mai dificilă probă la care este supusă administraţia românească este aceea de a scăpa de funcţionarii incapabili sau corupţi.

O LUNGĂ Şl DUBIOASĂ POLITICĂ DE COMPLICITĂŢI RECIPROCE FACE CA TOŢI CEI IMPLICAŢI ÎN ACTELE DE DECIZIE SĂ AIBE CEVA DE PIERDUT ÎN MOMENTUL "DIVORŢULUI"

Zgomotosul "scandal al corupţiei" a fost determinat de circumspecţia Şi jena dlor FLORIN GEORGESCU Şi VIOREL HREBENCIUC de a-i spune în faţă generalului că este INCOMPETENT Şi CORUPT şi că se făcea vinovat direct de evaziuni fiscale de câteva miliarde! Au preferat să umble cu mănuşi Şi puţin a lipsit să-l mai şi felicite pentru activitatea depusă.

EXISTĂ PRECEDENTE SUGESTIVE, DE ACEEAŞI FACTURĂ: MAZILU, LUPOI, CA SĂ NE REZUMĂM DOAR LA DOUĂ EXEMPLE.

ŞI VOR MAI FI...

Îndrăznim să credem că unul dintre ele se zăreşte deja pe cerul însângerat de valul neîntrerupt de accidente aviatice de după Revoluţie...

CONSECINŢE ALE SCĂDERII NUMĂRULUI DE ORE DE ZBOR, DATORITĂ LIPSEI DE COMBUSTIBIL, DAR ŞI DATORITĂ INDISCIPLINEI MANIFESTE DINTR-O ARMĂ SLAB COORDONATĂ ŞI PRECAR CONDUSĂ, ACCIDENTELE DE ZBOR AR FI IMPUS DEJA O ANALIZĂ DE FOND.

S-au efectuat doar investigaţii subiective. Şi superficiale, ale căror concluzii n-au fost niciodată aduse la cunoştinţa opiniei publice.

ÎN NUMELE VĂDUVELOR ŞI AL ORFANILOR CARE PLÂNG LA MORMINTELE CELOR DISPĂRUŢI, MINISTERUL APĂRĂRII TREBUIE SĂ SCOATĂ LA LUMINĂ CAUZELE ACESTUI ŞIR NEÎNTRERUPT DE CATASTROFE CE FAC DIN CERUL NOSTRU BERMUDELE EUROPEI!

Şi începutul ar trebui făcut prin înlocuirea conducerii aviaţiei militare !

DAR DACĂ IESE UN NOU CAZ FLORICĂ?

Vezi bine, dl. general Horia OPRUŢĂ, adus după Revoluţie la comandă cu mari sacrificii, de la pensie, are niscai merite! Are relaţii înalte la Cotroceni, a servit "patria"

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata americană a distrus în Yemen mai multe radare ale rebelilor houthi

Ziare.com acum 35 minute
SUA a anunţat vineri seară, 14 iunie, că a distrus în Yemen 7 radare care permiteau rebelilor houthi să vizeze nave, într-un moment în care aceşti rebeli îşi intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 7 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 11 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 12 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 8 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 9 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°