Viaţa Deltei Dunării, de altfel împletită cu civilizaţia în doar câteva puncte firave, este dată complet peste cap de invazia unui vânător feroce, care face prăpăd printre zburătoare. Venit tocmai din ţinuturile Asiei Mici, şacalul a găsit în ostroavele Deltei locul perfect de vânătoare şi de înmulţire, în detrimentul păsărilor ocrotite, în special al pelicanului. Viaţa Deltei Dunării, de altfel împletită cu civilizaţia în doar câteva puncte firave, este dată complet peste cap de invazia unui vânător feroce, care face prăpăd printre zburătoare. Venit tocmai din ţinuturile Asiei Mici, şacalul a găsit în ostroavele Deltei locul perfect de vânătoare şi de înmulţire, în detrimentul păsărilor ocrotite, în special al pelicanului.
Specialiştii susţin că atacurile în haită, din ce în ce mai dese, vor duce la dispariţia pelicanului, care este “meniul” preferat al prădătorului, dar şi la distrugerea echilibrului natural din zonă.
Vizitele şacalului în Delta Dunării nu sunt, pentru oamenii apelor învăţaţi cu viaţa aspră, o noutate. Animalul, jumătate vulpe, jumătate lup, s-a aciuat acum vreo 15 ani pe fâşiile lor de pământ ce-şi pierd conturul fie în apa clipocitoare, vânătă-gălbuie, fie în stufărişurile înalte.
A devenit parte dintr-un sistem natural care-şi reglează echilibrul după principiul “cel mai puternic supravieţuieşte”.
Aşa că, în toţi aceşti ani, localnicii au privit atacurile sporadice ale şacalului ca pe o regulă desenată de destin.
Dar acest animal, care se hrăneşte predilect cu ouăle sau cu puii din cuiburile aşezate la sol ale păsărilor din rezervaţie, s-a înmulţit peste măsură în ostroavele de la gurile Dunării.
Acum, şacalul, cunoscut şi drept câinele auriu, nu mai este văzut doar ca un prădător obişnuit care se hrăneşte cu puţin, ci inamicul numărul unu al Deltei, din inima căreia muşcă feroce.
Un câine auriu la 10 hectare @
