Ei sunt adăpostiţi la Centrul pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Harghita unde învaţă să trăiască „viaţa sălbatică”.
Începând cu această primăvară, Centrul pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Harghita are grijă de încă trei pui de urşi. Aici, cu sprijinul Vier Pfoten, ursuleţii vor fi crescuţi departe de influenţa omului, pentru a fi eliberaţi în natură atunci când vor pregătiţi.
O soartă foarte tristă se pregătea pentru micuţul Boogster iarna trecută. În regiunea din Transilvania în care ursuleţul s-a născut la sfârşitul anului trecut, Ocolul Silvic a organizat o vânătoare de mistreţi. Unul dintre vânători a văzut o ursoaică furişându-se printre copaci, ţinând o mogâldeaţă în dinţi. Bârlogul ei fusese descoperit şi distrus. În fugă pentru a-şi salva viaţa, ursoaica a scăpat puiul şi s-a întors după el. Din nefericire, l-a scăpat şi a două oară şi, speriată, nu s-a mai întors. Un localnic a luat puiul acasă, ducându-l apoi la orfelinatul de urşi din Harghita.
În luna februarie, alţi doi pui de urs au fost separaţi de mama lor în munţii Călimani. Angajaţii unei companii de exploatare a lemnului a distrus bârlogul ursoaicei. Această a fugit, iar puii erau prea mici pentru a-i putea căra. Angajaţii i-au găsit aproape îngheţaţi şi i-au dus acasă. După mai multe zile, un vânător i-a dus înapoi, în speranţa că ursoaica se va întoarce şi-i va găsi. Însă trecuseră prea multe zile şi ursoaică nu a mai revenit. Vânătorul a auzit de orfelinatul urşilor şi astfel cei doi pui au ajuns în Harghita. Aici, pe un teren de câteva hectare, ursuleţii cresc în ţarcuri izolate complet de oameni. Un program în trei etape îi pregăteşte pentru viaţa independentă în sălbăticie. La început, puii stau în carantină pentru mai multe săptămâni, sub supraveghere medicală. În a două fază, ei sunt eliberaţi într-un ţarc mult mai mare, unde se pot căţăra, pot săpa în pă