Dornic să simt pe burta mea cum se traduce ospitalitatea vecinilor de la sud de Dunăre, am încălecat pe nişte cai-putere şi dus am fost, până dincolo de Varna, taman la un hotel de patru stele niţel mai mic decât Casa Poporului, dar care putea găzdui muuult mai mult de 588 de capete furajate. Încă de la bun început mi-am dat seama că voi asista la un frumos duel al orgoliilor, între cele două popoare vecine şi prietene.
Joc pe contre
Nici n-am apucat să intru pe teren – de fapt să las maşina pe un tăpşan bolovănos ce ţinea loc de parcare – , că un bodyguard pipernicit m-a atenţionat, într-o română aproximativă: “Domnu’, domnu’! 10 leva na den! Plata na reţepţia!”. Am înghiţit în sec, după acest prim gol rapid, marcat de gazde în buzunarul oaspeţilor. Profitând de derută, bulgarii au mai punctat o dată: abia ajunşi la recepţie, rupţi de foame după vreo cinci ore de condus, oaspeţii au aflat că prânzul pe ziua respectivă nu intra în preţul sejurului, deci trebuia plătit!
Aşa că, după ce au trecut pe la casierie să plătească suma modică de 25 de leva de adult şi 12 leva de puradel, oamenii s-au revărsat, puhoi, în sala de mese, şi, dând mărunt din buze, au început să pomenească nu doar toţi sfinţii din calendarul ortodox, ci şi, ca nişte creştini adevăraţi, şi răposaţii, anafura, grijania şi mămicile hotelierilor care avuseseră acea idee năstruşnică. Dar bucuria gazdelor a fost efemeră.
Abia instalaţi pe posturile lor fixe, la mese, oaspeţii au început un zăpăcitor joc de pase cu lingurile, furculiţele şi linguriţele: în farfurie, la gură, iar în farfurie, iar la gură şi tot aşa preţ de o repriză întreagă, până când platourile au început să se golească. Bulgarii au crezut că scapă uşor, dar egalarea a venit curând, căci, după ce suflaseră ca alizeul pe mese, oaspeţii erau doar sătui, nu şi plini: a urmat un năucitor atac la tonomatele cu băuturi
