14 elevi de la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“, însoţiţi de doi profesori, participă, până pe 26 mai, la un stagiu de formare profesională în cadrul grădiniţelor de aplicaţie ale Institutului Universitar pentru Formarea Învățătorilor și Educatorilor din Niort, Franța.
Este primul proiect de acest tip din ţară, cu impact major în formarea profesională şi deschiderea spre învăţământul european. „Împreună cu tutorii de practică pedagogică ai acestor grădinițe, elevii Liceului Pedagogic «Vasile Lupu» pregătesc activităţile educative ale grupelor de la grădiniţă, asistă la lecțiile ținute de educatori, întocmesc materiale didactice în conformitate cu obiectivele prevăzute în planurile de lecție şi desfăsoară activitățile zilnice din cadrul programul grupelor de grădiniță“, a explicat prof. dr. Irina Cosovanu, coordonatorul acestui proiect. Stagiul, intitulat „Standards europeens dans la formation des futurs instituteurs“, se desfăşoară în cadrul Proiectului Leonardo şi face parte din Programul de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
14 elevi de la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“, însoţiţi de doi profesori, participă, până pe 26 mai, la un stagiu de formare profesională în cadrul grădiniţelor de aplicaţie ale Institutului Universitar pentru Formarea Învățătorilor și Educatorilor din Niort, Franța.
Este primul proiect de acest tip din ţară, cu impact major în formarea profesională şi deschiderea spre învăţământul european. „Împreună cu tutorii de practică pedagogică ai acestor grădinițe, elevii Liceului Pedagogic «Vasile Lupu» pregătesc activităţile educative ale grupelor de la grădiniţă, asistă la lecțiile ținute de educatori, întocmesc materiale didactice în conformitate cu obiectivele prevăzute în planurile de lecție şi desfăsoară activitățile zilnice din cadrul programul grupelor de grădiniță“, a explicat prof.