Esplanada Teatrului Naţional găzduieşte zilele acestea Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, organizat de Muzeul Olteniei şi Consiliul Judeţean Dolj, în parteneriat cu Primăria Craiova.
Încă de la prima ediţie, organizată în 2008, Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme a fost conceput ca o manifestare complexă: expoziţie în aer liber, bursă a mineralelor, târg de bijuterii, de minerale şi de fosile.
An de an, numărul participanţilor a crescut, suprafaţa de expunere s-a extins, iar publicul vizitator a fost tot mai numeros. Expozanţii au fost selectaţí dintre pasionaţii de mineralogie, cu vaste cunoştinţe în domeniu, în aşa fel încât publicul să primească suficiente informaţii despre lumea mineralelor şi a fosilelor. Toate acestea concură la realizarea unui spaţiu de recreere şi de delectare pentru public.
„Suntem deja la cea de-a şasea ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme devenită între timp o manifestare de tradiţie la care participă din ce în ce mai mulţi expozanţi şi vizitatori. În acest an veţi avea ocazia să vedeţi diverse pietre, geme, fosile din diverse locuri atât din ţară, cât şi din străinătate pentru că avem colecţionari din Ucraina, Africa şi India. Ne bucurăm că şi vremea este alături de noi şi sperăm să avem un flux cât mai mare de vizitatori având în vedere că cei interesaţi îşi pot achiziţiona obiectele dorite”, a declarat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei.
Anul acesta sunt aproximativ 50 de participanţi din ţară (Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Bucureşti, Arad etc.) şi din străinătate (Ungaria, Ucraina, Moldova) la Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme. Cei interesaţi pot găsi la expoziţia din aer libere eşantioane de minerale, geme, bijuterii hand made, fosile şi obiecte lucrate din minerale.
„Au început deja să apară cumpărătorii, dar din păcate aceştia nu ştiu foarte mu