Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO „Florile“ microscopice create în laboratoarele Harvard

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Oamenii de ştiinţă din cadrul Harvard School of Engineering and Applied Sciences au descoperit o modalitate de a modela cristale de dimensiuni microscopice în structuri complexe, potrivit LiveScience.com

„Florile“ din imagini au fost create prin amestecarea clorurii de bariu cu silicatul de sodiu, în apă. Rezultatul obţinut s-a combinat în mod natural cu dioxidul de carbon din aer şi a dat naştere unor cristale din carbonat de bariu.

Wim L. Noorduin, conducătorul proiectului, a descoperi că, pe măsură ce cristalele se auto-asamblează, le poate controla forma, mărimea şi direcţia în care cresc prin modificarea unor anumiţi factori. El a umblat la temperatura mediului, cantitatea de dioxid de carbon şi la aciditatea apei. Foto „Florile“ microscopice create în laboratoarele Harvard

Creşterea nivelului de dioxid de carbon permis în reacţie dă naştere frunzelor late. Fluctuarea acidităţii duce la ondularea petalelor. Echipa a reuşit, astfel, să creeze aceste structuri pe orice suprafaţă. Fotografiile au fost făcute cu ajutorul unui microscop electronic, care se foloseşte de electroni pentru a ilumina şi mări subiectul. Culorile „florilor“ au fost adăugate digital.

„Când priveşti prim microscopul electronic e ca şi cum te-ai scufunda în ocean şi ai vedea câmpuri întregi de corali şi bureţi de mare. Câteodată uit să fac poze pentru că este atât de frumos de privit“, a declarat profesorul de la Harvard.

Manipularea cristalelor nu are numai rol estetic. Cercetătorii au putut afla cum se formează structurile pe bază de siliciu în natură iar această tehnică poate fi folosită în electronică.

Vrem să discutăm cu voi. Vizitaţi-ne şi pe Facebook!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România. Au fost aduși cu un avion al MApN VIDEO

Ziare.com acum 31 minute
Opt copii din Fâșia Gaza au sosit la București luni, 30 septembrie 2024, urmând a fi tratați în spitale din România. Copiii și familiile acestora au sosit la București la bordul unui avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Familiile vor fi

SuperLiga: Universitatea Craiova, pe locul doi după 3-0 cu Unirea Slobozia – „Dublă” Baiaram

HotNews acum o ora
Universitatea Craiova s-a impus „acasă” în fața echipei Unirea Slobozia, scor 3-0, în ultimul meci al etapei cu numărul 11 din SuperLiga. Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, în etapa #11 din SuperLiga Prima ocazie a meciului din Bănie le-a

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum 3 ore
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Zelenski anunță că situația de pe front este ”foarte dificilă”: ”Va fi un Ramstein special”

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul video de luni seară, 30 septembrie, că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta

Suspectul acuzat de tentativă de asasinare a lui Trump în Florida pledează nevinovat

News.ro acum o ora
Ryan Routh, bărbatul în vârstă de 58 de ani acuzat că a încercat să îl împuşte pe Donald Trump în Florida, a pledat luni nevinovat în cazul acuzaţiilor care i se aduc în legătură cu presupusa tentativă de asasinare a unui candidat la preşedinţie, re

Israelul a informat SUA că desfășoară operaţiuni militare terestre în Liban. Anunțul Departamentului de Stat american

Ziare.com acum 26 minute
Israelul a informat SUA că intenţionează să întreprindă operaţiuni terestre "limitate" împotriva Hezbollahului în Liban iar aceste operațiuni deja au început, a anunţat luni, 30 septembrie 2024, Departamentul de Stat american, informează AFP. "Ei ne

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Dikembe Mutombo, o prezenţă impunătoare în NBA, a murit la 58 de ani

Mediafax acum 4 ore
Cauza morţii lui Dikembe Mutombo a fost cancerul cerebral, potrivit National Basketball Association, care a anunţat vestea, potrivit The New York Times. Mutombo nu a jucat baschet până la jumătatea adolescenţei, preferând fotbalul în copilărie. El a

Jens Stoltenberg: Retorica nucleară a lui Putin nu trebuie să descurajeze sprijinul NATO pentru Ucraina

HotNews acum 4 ore
Retorica nucleară nesăbuită promovată de preşedintele rus Vladimir Putin nu ar trebui să descurajeze furnizarea de sprijin militar suplimentar pentru Ucraina din partea statelor NATO, a susţinut luni secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Je

Marius Tucă Show începe marți, 01 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

mar.

9°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/16°
vin.

12°/14°
Timisoara
acum

lun.

8°/16°
mar.

6°/17°
mie.

8°/20°
joi

13°/20°