Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale amendamentele la legea cu privire la Guvern care prevedea că premierul interimar poate face propuneri de remaniere, iar Evecutivul are dreptul de iniţiativă legislativă pe durata interimatului.
Curtea Constituţională a decis astăzi că miniştrii liberali Anatol Şalaru şi Mihai Moldovanu, la fel ca şi şeful Moldsilva Ion Cebanu, au fost demişi ilegal. Înalta Curte a anulat decretele preşedintelui Nicolae Timofti de 16 mai.
"Decizia este foarte stranie, iar rapiditatea cu care a fost pusă pe rol această sesizare ridică anumite semne de întrebare", a declarat ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim.
"Era inimaginabil ca un guvern demisionar să aibă aceleaşi puteri ca unul plenar. E clar că a fost o uzurpare a puterii de stat. Un guvern demisionar poate adopta decizii doar în caz de catastrofe şi calamităţi naturale", a fost reacţia lui Valeriu Munteanu, unul dintre autorii sesizării.
Miniştrii liberali se aşteptau la un asemenea deznodământ. „Să vedem decizia de mâine a Curţii Constituţionale. Ar putea fi vorba de încă o ilegalitate din şirul de ilegalităţi promovate de preşedinte“, a declarat joi Mihai Moldovanu pentru „Adevărul“ Moldova.
Joi dimineaţă, la propunerea premierului interimar Iurie Leancă, preşedintele ţării Nicolae Timofti a semnat decretele privind revocarea liberalilor Mihai Moldovanu şi Anatol Şalaru din funcţiile de vicepremier şi, respectiv, de ministrul al Transporturilor.