Aprecierile făcute la adresa PSD de către senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu, care, potrivit premierului Victor Ponta, au provocat "o problemă serioasă" în cadrul USL şi discuţii privind continuarea acestuia în postul de senator PNL, au stârnit reacţii şi în cadrul liderilor locali de partide, informează Mediafax.
Lider PSD Suceava: Stănescu s-a poziţionat în opoziţie, să demisioneze. Lider PNL: Demisia nu rezolvă
Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, spune că senatorul Sorin Roşca Stănescu s-a poziţionat în opoziţie când a votat împotriva propunerii Guvernului şi ar trebui să demisioneze, în timp ce liderul filialei PNL, Alexandru Băişanu, consideră că plecarea lui Stănescu din PNL nu ar rezolva situaţia. Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, că este regretabil că s-a ajuns la actuala situaţie din USL. "Chiar dacă unii parlamentari sunt noi, la primul mandat, cum este cazul senatorului Sorin Roşca Stănescu, trebuie să înţeleagă că majoritatea parlamentară are obligaţia de a susţine Guvernul. În altă situaţie, cei care nu susţin ceea ce Guvernul propune, sunt automat în opoziţie", a spus Nechifor. El consideră că o soluţionare a crizei ar fi demisia lui Sorin Roşca Stănescu din PNL sau demiterea lui din grupul parlamentar liberal. La rândul său, preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a spus că nu este primul moment în care au existat discuţii în contradictoriu în USL şi este convins că nu va fi nici ultimul moment. "Este evident că acolo unde se întâlnesc două structuri a două partide mari ale României este greu să armonizezi fiecare personalitate, fiecare caracter. Să facem apel la raţiune, să sacrificăm întotdeauna interesele de grup în favoarea interesului principal care este buna guvernare a României", a afirmat Băişanu. El consideră că această criză nu se soluţionează prin plecarea lui Sorin