Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a încheiat, vineri seară, dezbaterile în dosarul transferurilor, sentinţa definitivă în cazul celor opt oameni de fotbal pe care instanţa inferioară, Curtea de Apel Bucureşti, i-a condamnat la închisoare cu executare sau cu suspendare urmând să fie dată luni, 20 mai.
Procurorul DNA a cerut instanţei supreme mărirea pedepselor, în timp ce avocaţii oamenilor de fotbal au solicitat achitarea acestora.
În ultimul cuvânt, toţi cei opt s-au arătat nevinovaţi, susţinând că au făcut transferurile în acord cu legislaţia de la acea vreme. Judecătorii au rămas în pronunţare, urmând să ia o decizie definitivă în acest dosar.
Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe George Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu, în dosarul transferurilor de jucători.
Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 12 noiembrie 2012, i-a condamnat pe toţi cei opt oameni de fotbal la pedepse cu închisoarea, cu suspendare sau cu executare.
Astfel, Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali şi Cristi Borcea au primit câte şapte ani de închisoare cu executare, George Copos - cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica - patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gigi Neţoiu - câte trei ani de închisoare cu suspendare. Inculpaţii au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a încheiat, vineri seară, dezbaterile în dosarul transferurilor, sentinţa definitivă în cazul celor opt oameni de fotbal pe care instanţa inferioară, Curtea de Apel Bucureşti, i-a condamnat la închisoare cu exec