Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţia ONG-urilor s-a discutat pe acordurile lui CRBL

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Problemele persoanelor cu dizabilităţi au fost dezbăture pe ritmuri de dance. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale împreună cu câţiva parlamentari au încercat să discute la Prefectură despre dificultăţile pe care le întâmpină. Dezbaterea a fost întreruptă în mai multe rânduri de repetiţiile muzicale pe care le făceau artiştii pe scena din faţa Palatului Culturii. Aceştia se pregăteau ieri la orele amiezii pentru mega-concertul care a fost organizat în Centru şi susţinut de 24 de trupe din ţară. Câţiva artişti au făcut aproape o oră probe la sistemul de sonorizare, astfel că întâlnirea de la Prefectură a fost în mare parte compromisă. Mai ales că geamurile de la Sala Galbenă sunt direcţionate către Palatul Culturii, iar sonorul era dat la maximum. Deşi repetiţiile nu au ţinut continuu, şedinţa a fost întreruptă în câteva rânduri din cauza faptului că invitaţii nu se mai auzeau. Plus ca basul era atât de puternic, încât geamurile vibrau. Astfel că, în timp ce CRBL cânta despre căprioare şi despre faptul că este bucuros că şi-a luat alicea din cunoscuta piesă „Petre“, invitaţii vorbeau despre lipsa subvenţionării ONG-urilor. În ciuda zâmbetelor încurcate, aceştia şi-au continuat dezbaterea. Marian Şerbescu, directorul de cancelarie, s-a deplasat totuşi până la scenă pentru a le cere organizatorilor să reducă din volum. La dezbatere au participat principatele ONG-uri din oraş, precum şi parlamentarii Camelia Bogdănici, Cristina Nichita, Viorel Blăjuţ, Ionel Agrigoroaie şi Gheorghe Emacu. Aceştia au declarat că vor susţine demersul organizaţiilor de a respinge proiectului de lege privind subvenţionarea serviciilor sociale. „Este destul de grav că a trecut proiectul de lege de Senat. Prin aceasta se doreşte o descentralizare, şi ni s-a spus că nu vor fi bani mai puţini pentru ONG-uri. Am propunerea să întoarcem proiectul de lege. Noi ar trebui să îmbunătăţim

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 20 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 2 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°