Ce poveste poate spune o oală de ceramică agăţată într-un cui pe grinda din “casa cea bună”? Ce poveste spune un covor oltenesc ţesut cu păsări de parcă-s vii, pe care pomul vieţii creşte fără sfârşit? Oare ce poveşti s-or fi spus şi ce iubiri s-or fi înfiorat pe laviţa de lângă poartă? Şi câte rugăciuni s-au spus în bisericuţa de lemn cu turla de atinge cerul? Şi flori şi ce pomi au crescut în curţile de unde vin casele acestea din Muzeul Satului. Satul din inima Bucureştilor, satul din inima noastră a românilor. Pridvorul copilăriei noastre...
Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” a împlinit, la 17 mai, 77 de ani.
S-ar putea spune că după o viaţă petrecută în Bucureşti, după zeci de ani în care treci zilnic pe lângă Muzeul Satului, poate inteveni o plictiseală. Dar nu. Satul acesta e un miracol. În fiecare zi, dacă ai timp să-i calci în curte, măcar pentru câteva minute, sau din fuga autobuzului să-i priveşti căsuţele şi copacii înfloriţi şi turlele celor patru biserici, te încarci de energie, de încredere. Îţi iei porţia de bună dispoziţie şi te cureţi de gândurile negre.
Miracolul acesta s-a născut din dragostea câtorva oameni pentru sufletul românesc, din entuziasmul şi viziunea lui Dimitrie Gusti. Acesta avut ideea realizării Muzeului Satului după ce, în cadrul Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureşti a organizat, între anii 1925 – 1935, o serie de cercetări interdisciplinare în 600 de sate din diferite regiuni ale României. În urma campaniilor sale au rămas informaţii valoroase, documente în imagini şi însemnări, martori ai unei lumi pe care astăzi o regăsim din ce în ce mai puţin.
Muzeul Satului Românesc din Bucureşti a fost deschis la 17 mai 1936, dar oficial a fost inagurat la 9 mai 1936. “Fundaţia Culturală Regală “Principele Carol” a susţinut moral şi material proiectul. Proiectarea muzeului a fost înc
