Baronul Laveleye. Voiaj în România (17)

Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.

__________________________

Ne continuăm drumul, cu trenul, spre ieşirea din România. La Coţofeni, câmpia se ridică şi se ondulează, animându-se cu câteva sate drăguţe în care văd case albe şi o clopotniţă cositorită care străluceşte la soare.

Răcari: ce plăcere să descopăr, pe o colină înverzită, o casă de ţară cu un părculeţ de o parte şi de alta şi o pădure de stejari bătrâni cum n-am văzut decât în Bosnia! De ce, oare, aceste graţioase locuinţe campestre care, în Anglia, dau farmec localităţilor rurale, sunt, aici, aşa de rare? Proprietarul român n-ar fi, el, bucuros să aibă un domeniu la fel de atrăgător precum cel englez, în loc să se îndatoreze pe la Paris ori în staţiunile maritime?...

|n plin câmp, văd cruci de lemn înalte, acoperite cu un micuţ cozoroc. Alte monumente nu sunt. Piatra nu vorbeşte despre istoria veche. Ce diferenţă faţă de Italia, unde în cele mai mici târguri, ori chiar la sate, întâlneşti amintiri din epoca antică: morminte, temple, biserici, apeducte, palate, statui, basoreliefuri, tablouri. Aici, interminabilul război interrasial a oprit evoluţia civilizaţiei.

Aproape de Filiaşi, văd o pădure de stejar unde se debitează trunchiuri pentru doage de butoaie. Strehaia: ce frumoase buchete de papilionacee în culori vii se înşiră de-a lungul căii ferate! Unele au înălţimea unui om, iar acest lucru mă face să cred că solul e foarte fertil. Plantele furajere,