Decizia administraţiei transnistrene de a strămuta „Sovietul Suprem” de la Tiraspol la Bender demonstrează aplicarea unui plan de epurare a organelor centrale din Bender. Declaraţia îi aparţine lui Ion Leahu, fost membru al delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), transmite IPN.
„Chişinăul trebuia să reacţioneze, cel puţin, 20 de ani în urmă şi să nu poarte negocieri cu un regim separatist, care nu are niciun drept legitim de a participa la negocieri în calitate de parte plenipotenţiară. Nici acum nu e târziu, însă nimeni la Chişinău calea aceasta nu o acceptă. Strategia actualei guvernări – prin paşi mici să ajungă la un oarecare rezultat – de facto, creează condiţii pentru a fortifica poziţiile Tiraspolului”, a menţionat Ion Leahu într-un interviu pentru Radio „Europa Liberă”
Potrivit administraţiei transnistrene, clădirea în care s-a aflat până acum pretinsul legislativ transnistrean trece în gestiunea oraşului Tiraspol, iar acolo se planifică să fie deschise grădiniţe. „Aceste declaraţii sunt de propagandă, de PR. Nu va fi grădiniţa într-un sediu cu 7 etaje, unde se află acum „Sovietul Suprem”. Şi chiar dacă grădiniţa îşi va atribui sediul, nu aceasta e principalul”, crede fostul membru CUC.
Ion Leahu a spus că liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a făcut o declaraţie mult mai importantă. Acesta a spus că în 2-3 ani trebuie să fie soluţionată problema statutului regiunii transnistrene, deoarece nu poate exista stabilitate politică fără statut politic. „Deci, legaţi aceste două lucruri. Primul pas: strămutarea unor instituţii la Bender, formarea altui centru separatist, deja pe partea dreaptă, adică nouă să ne treacă gustul de Bender pe viitor, de Varniţa şi de alte localităţi. Şi al doilea pas: timp de 2 ani, Şevciuk spune că să fie hotărâtă problema politică a statutului”, a spus Ion Leahu.