În filmul francez „În casă“, mecanismele de generare a unei naraţiuni sunt întoarse pe toate feţele de regizorul François Ozon, totodată cu percutante accente gay. „În casă“, cel mai nou film al regizorului francez François Ozon, are, la rândul său, o sursă literară: este liber inspirat din piesa de teatru „Băiatul din ultima bancă“, a dramaturgului spaniol Juan Mayorga. Este evident, însă, că – dincolo de orice influenţe – scenariul şi filmul lui Ozon au propria lor autonomie, fiind complet reprezentative pentru cariera autorului.
Farmecul micii burghezii Personajul principal al filmului pare a fi un modest profesor de literatură franceză, Germain (interpretat de Fabrice Luchini, un veteran al cinemaului francez). Căsnicia sa cu Jeanne (Kristin Scott Thomas), galeristă lipsită de succes şi autoare de artă contemporană care combină pornograficul cu politicul este corectă, dar e mai mult un parteneriat din care a dispărut demult orice pasiune. Totodată, Germain este exasperat de lipsa de interes a elevilor săi, preocupaţi doar de distracţie şi de tehnologiile moderne. Totul se schimbă atunci când o banală lucrare-test cerută în clasă – „Cum mi-am petrecut weekendul“ – îi revelează lui Germain existenţa unui talent literar special, cel al adolescentului Claude Garcia. Acesta descrie modul în care a reuşit să se introducă în casa şi familia colegului său Rapha, sub pretextul de a-l ajuta pe acest nătărău la temele pentru matematică. Dorinţa veche şi mare a lui Claude este de a cunoaşte din interior o astfel de casă şi o astfel de familie, teoretic superioare statutului său social. Textul tânărului este pigmentat cu ironii fine la adresa acestei tipice familii burgheze, mai ales la adresa apetisantei mame a lui Rapha, ulterior, pe măsură ce-i cunoaşte mai bine, şi referitoare la limitatul Rapha senior.
Şeherezada reîncărcată Treptat, Germain
