În prima zi a lunii mai s-a stins din viaţă o personalitate a Craiovei, şi nu numai, prof. univ. dr. ing. Corneliu Ambrozie, fost prorector al Universităţii din Craiova (1966-1972) şi decan al Facultăţii de Electrotehnică Craiova (1977-1981), el contribuind în mod direct la fondarea acestei unităţi universitare. A fost un model de ceea ce ar trebui să fie un profesor universitar. Pe lângă preocupările ştiinţifice multiple, a avut preocupări şi din domeniul cultural: iubitor de literatură, meloman, admirator şi instruit în artele plastice. Sora lui Corneliu Ambrozie, Luminiţa Fassel (stabilită în Wuppertal), fostă colegă de facultate (şi de bancă) cu Marin Sorescu la Universitatea din Iaşi, a fost „transmiţătoarea“ amănuntelor de mai jos.
Corneliu Ambrozie provine dintr-o familie cu trei copii: el s-a născut pe 19 februarie 1928 în comuna Nemţeni din judeţul Lăpuşna (Basarabia). Familia Ambrozie (părinţi: Elisabeta şi Andrei) s-a mutat la Roman, iar apoi s-a stabilit la Iaşi. Corneliu a absolvit Liceul Naţional din Iaşi în 1946, unde s-a distins ca unul din cei mai străluciţi elevi. În acelaşi an a devenit student la Facultatea de Electromecanică, pe care a absolvit-o în 1950. Fiind foarte bun student, a lucrat ca preparator încă din ultimul an de studii. Pe atunci exista această posibilitate. Tot pe baza rezultatelor lui, a fost propus pentru un doctorat în URSS, dar, spre uşurarea părinţilor, dosarul i-a fost respins. Motivul a fost locul lui de naştere (Basarabia), ceea ce-l făcea pentru oficialităţi un element nesigur. Mai ales că bunicul lui, viticultorul Toader Tănase, rămas după 1944 la Nemţeni, fusese deportat în Siberia, unde a şi murit. Pentru proaspătul absolvent Corneliu Ambrozie, această întâmplare a fost trăită ca o înfrângere morală, prima care-l încercase – căci au mai venit şi altele – şi, drept urmare, el a simţit nevoia distanţării de oraş