Luptătorii români Cătălin Moroşanu, Sebastian Ciobanu, Ionuţ Atodiresei pornesc favoriţi în meciurile pe care le susţin sâmbătă, în Polivalenta din Craiova, în cadrul Galei Superkombat World Grand Prix.
După ce, în noiembrie 2012, eroii circuitului K1 Superkombat, condus de Eduard Irimia, au inaugurat Sala Polivalentă din Craiova, în faţa a peste 4.000 de spectatori, luptătorii au revenit în Bănie pentru altă gală, Superkombat World Grand Prix, care are loc sâmbătă (ora 21.00), tot la Polivalentă.
Românii Cătălin Moroşanu, zis „Moartea din Carpaţi“, Ionuţ Atodiresei - „Pitbull“, Sebastian Ciobanu - „Fiul lui Dracula“, Benjamin Adegbuyi şi Claudiu Bădoi urcă în ring în compania unor adversari din toate colţurile lumii, şi speră să se impună în faţa spectatorilor olteni.
Moroşanu: Îl distrug
pe Mendez
Singurul român care a luptat în piramida finală K-1 disputată anul acesta, Cătălin Moroşanu, revine în ring, urmând să înfrunte un veritabil colos din Republica Capului Verde, Eduardo Mendez, cel care şi-a învins printr-un KO brutal ultimul adversar.
„Vreau să-l distrug pe Mendez. Am poftă de a lupta, de a-l învinge. Vreau să pregătesc calea către Final 16, pentru că în toamnă voi lupta iar pentru supremaţia în lume. Împreună cu Sebastian Ciobanu şi ceilalţi colegi din club vom demonstra că suntem fiii lui Ştefan cel Mare şi suntem cei mai buni. Am încredere că Sebastian Ciobanu poate câştiga piramida“, a spus Moroşanu.
România va avea reprezentant şi în turneul piramidal de patru de la categoria grea, Sebastian Ciobanu, care se va duela pentru un loc în finală cu rusul Vladimir Toktasynov, deja un veteran al galelor superkombat. Ciobanu crede că poate câştiga piramida: „Este prima gală pe acest an pentru mine. Am fost oarecum luat prin surprindere că voi participa într-o piramidă. Era vorba să lupt într-un superfight,