Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Negru propune o soluție câștigătoare pentru Eurovision! Utopie sau nu?

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Cunoscutul realizator TV Dan Negru a lansat o idee îndrăzneață pe o rețea de socializare, prin care, în opinia sa, șansele ca trofeul Eurovision să ajungă și la noi în țară ar putea crește considerabil.

Dan Negru propune ca România și Republica Moldova să-și unească forțele și să trimită, împreună, un singur concurent, cu o melodie în limba română.

“Aștept comentarii sau like-uri la o idee realizabilă! La Eurovisionul de anul viitor România și Moldova să participe cu aceeași melodie și același text cântat în limba română. Am înțeles că regulamentul permite asta pentru că nu s-a pus niciodată o astfel de problemă. Ar fi un semn zdrobitor pe care arta îl poate lansa și pentru că festivalul are decizii geo-politice am afla la voting și care sunt țările care ar vota pro. Cred într-un astfel de impact și cred că muzica poate mișca munți și granițe. Și mai cred că cine va avea curajul ăsta și-ar câștiga un loc în istorie. E nevoie doar de două jurii deschise la minte, cel din România și Moldova și de voturile prin sms-uri ale românilor și ale moldovenilor care să trimită în Europa același semnal…Utopie?“,

a scris Dan Negru pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook.

Sursa info: www.ziarulring.ro Sursa foto: Facebook Articole similare: FOTO Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision: “Dacă România nu mă vrea, Europa deja începe să mă adore!” GALERIE FOTO Sosia lui Sinead O’Connor e din Timişoara VIDEO: Gemenii excentrici Jedward, din nou la Eurovision VIDEO: Dan Negru e din nou tătic Mickey Rourke adoptă un căţel din România! Tripleţii Nicoletei Luciu vor primi, în dar de botez, cheile de la prima lor casă Marcel Pavel despre prestaţia Elenei (Mandinga): ”Piesa a fost interpretată nesigur” Moment de tandrețe între Horia Brenciu și fiica sa, micuța Mina

Cunoscutul realizator TV Dan Negru a lansat o idee îndrăzneață pe o rețea de

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°