Mulţi dintre cei şi-au pus speranţele în partenerii strategici ai României pentru a influenţa în bine evoluţia ţării sunt, în continuare, şocaţi de lipsa de reacţie în cazul numirilor controversate de procurori şefi făcute de preşedinte şi premier. Tăcerea aprobatoare prin care europenii şi americanii validează, practic, numirea ca procuror general al lui Tiberiu Niţu dar şi ascensiunea altor nume controversate la vârful parchetelor, pare de-a dreptul înspăimântătoare.

Avem motive serioase să fim supăraţi şi dezamăgiţi. Însă, o doză dublă de vaccin, împotriva naivităţii şi a ipocriziei, ne va ajuta să plasăm responsabilităţile acolo unde e cazul. Nu câştigăm nimic dacă ne supărăm pe cine nu trebuie şi continuăm să ne plângem de milă, ghemuindu-ne confortabil în poziţia de victime.

Anti-naivitatea. Coabitarea americanilor şi europenilor cu acele numiri lamentabile operate de Ponta şi Băsescu este o demonstraţie perfectă de pragmatism infuzat cu cinism. Dar ea se întemeiază pe ipotezele furnizate de o perspectivă lucidă asupra unei realităţi pe care nu o pot influenţa decisiv decât în măsura în care marea majoritate a românilor sunt dispuşi să-i asculte, să-şi suflece mânecile şi să o schimbe. Ceea ce, până acum, nu s-a întâmplat şi probabil nici nu se va întâmpla prea curând.

Axul central al noului ciclu politic în care am intrat o dată cu victoria USL îl reprezintă pactul de coabitare. Esenţa şi efectele sale îşi pun amprenta pe toate schimbările din decembrie 2012 încoace şi este suficient să le înţelegem pe acestea pentru a pricepe şi ceea ce se întâmplă cu justiţia.

Împărţirea puterilor între preşedinte şi premier după un algoritm pe cât de simplist pe atât de clar nu este nimic altceva decât garanţia cerută de partenerii strategici ai României pentru a se asigura că între marile clanuri care conduc această ţară nu mai izbunesc războaie fr