Poliţiştii Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase Suceava au efectuat un control la magazia de depozitare a produselor de uz fitosanitar din cadrul O.S. Pojorâta, ocazie cu care au găsit în stoc 20 l ,,Linurex” şi 20 l ,,Elastic”, ambele produse fiind pentru protecţia plantelor, însă cu termen de valabilitate expirat.
Potrivit prevederilor Legii 195/2005 privind protecţia mediului, ele sunt considerate deşeuri periculoase, pentru care conducerea unităţii nu a luat măsurile legale de eliminare, fapta constituind infracţiune.
Faţă de Gavril B., de 60 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, tehnician silvic responsabil cu produsele de protecţia plantelor în cadrul O.S. Pojorâta, informează IPJ Suceava, s-a întocmit dosar penal.
Au fost indisponibilizaţi cei 40 l de deşeuri periculoase.
Totodată, poliţiştii Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat un control la magazia de depozitare a produselor de uz fitosanitar din cadrul O.S. Vama, ocazie cu care au fost găsite în stoc 10 kg ,,Nemathorin”, produs de protecţia plantelor cu termen de valabilitate expirat.
Faţă de Grigore S., de 40 de ani, din oraşul Frasin, tehnician silvic responsabil cu produsele de protecţia plantelor în cadrul O.S. Vama, s-a întocmit dosar penal.