Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mungiu umilit. Mare chestie

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Aş zice să se înfiinţeze în Ministerul de Externe departamentul “Les Guignols”, păpuşile alea care fac glume pe Canal+. Reacţii oficiale oricum au fost, ambasadorul Franţei, uniunea cineaştilor. Vai, ce mare jignire a păţit Mungiu. Oameni buni, ieşiţi din indignarea asta provincială. Dacă unii fac o glumă proastă, e doar o glumă proastă.

Dar nu. De fiecare dată cînd ăia mai dau cîte una cu cerşetorii români ne umflă indignarea. Iar dacă săpăm puţin mai adînc în această indignare nu vom da în nici un caz peste corectitudine politică, ci peste celebra ecuaţie rasistă: “francezii ne confundă cu ţiganii”. Cînd e să sărim în apărarea romilor avem mult mai puţină înverşunare, ne-apucă pandaliile cînd terminăm raţionamentul nebun: romii cerşesc, strică imaginea României, iar romii nu sînt români, ei sînt altceva şi proştii de francezi nu realizează etc.

În fine, ca să terminăm cu indignările astea, ar trebui poate să vedem şi contextul în care se petrecea marea jignire la adresa lui Mungiu. Introducerea în subiectul Cannes se face cu nişte glume şi mai proaste despre operaţia Angelinei Jolie (le puteţi auzi aici), cu cîteva secunde înaintea poantelor cu juriul de la Cannes. Deci pînă să ne opărim noi cu regizorul nostru, am putea vedea simplu că francezii se hăhăie la nişte emisiuni de rahat din aceeaşi gamă din care avem şi noi vreo 3000/zi (e-adevărat, nu cu păpuşi, cu oameni în carne şi oase). Mare chestie! De-al nostru au făcut glume cu cerşetoria, mă gîndesc că e mult mai nasol să auzi glume cu mastectomia.

Aş zice să se înfiinţeze în Ministerul de Externe departamentul “Les Guignols”, păpuşile alea care fac glume pe Canal+. Reacţii oficiale oricum au fost, ambasadorul Franţei, uniunea cineaştilor. Vai, ce mare jignire a păţit Mungiu. Oameni buni, ieşiţi din indignarea asta provincială. Dacă unii fac o glumă proastă, e doar o glumă proastă.

Dar

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 52 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°