Tatăl octogenar al adjunctului ministrului sirian de Externe a fost răpit sâmbătă de rebeli din satul în care locuieşte, în provincia Deraa (sud), a declarat o sursă guvernamentală pentru AFP.
"Tatăl lui Fayçal Moqdad a fost răpit astăzi (sâmbătă) din casa sa, în satul Ghossom, de bărbaţi înarmaţi", a declarat sursa sub protecţia anonimatului. În terminologia regimului, expresia "bărbaţi înarmaţi" îi desemnează pe rebeli.
"Ei l-au lovit în faţa familiei sale şi l-au luat în oraşul Deraa", a precizat sursa citată, precizând că acesta este în vârstă de 84 de ani.
Anterior, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a declarat pentru AFP că octogenarul a fost răpit de persoane înarmate "ca represalii faţă de detenţia de către forţele regimului a unor rude" ale unuia dintre răpitori.
Directorul ONG-ului Rami Abdel Rahmane a precizat că "sunt în curs negocieri" pentru obţinerea eliberării.
Moqdad este unul dintre oficialii de rang înalt şi una dintre principalele "voci" ale regimului lui Bashar al-Assad, angajat într-un război sângeros de peste doi ani împotriva rebeliunii armate.