Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un test reuşit:UTA – Național Sebiș 4-2

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 18 mai 2013 ·

După ce ieri dimineață a trecut cu 5-2 de FC Marcel Băban Jimbolia, UTA s-a impus și în fața celor de la Național Sebiș în cel de-al doilea amical al zilei. Nu a fost un succes la fel de concludent, însă „textiliștii” au bifat un nou antrenament util.

Meciul a avut în general un ritm bun, iar tabela s-a modificat încă din minutul 11. După o combinație în trei: Godfred – Badea – Silvășan, fostul polist a înțepat balonul pe lângă Merșca de la marginea careului. Și sebișenii au avut o ocazie importantă la 0-0, dar Ceaca a finalizat slab un contraatac și Amadio a respins în corner. Totuși, „alb-albaștrii” aveau să egaleze după o acțiune și un șut al lui Mohamed respins de Amadio până la Ceaca, fostul clujean îndeplinind o simplă forma­litate (min. 28). Utiștii au replicat imediat, dar lobul din unghi al lui Silvășan a trecut de puțin peste transversală. Oara a irosit și el o bună ocazie, ștergând balonul din 6 metri pe lângă colțul lung din centrarea lui Bîrză. Faza primei reprize au realizat-o sebișenii. Mohamed l-a deschis în careu pe Coțan, care a trimis un lob frumos din 15 metri lateral dreapta, dar bara l-a salvat pe Amadio. 1-1, scor la pauză.

La reluare, UTA a intrat din nou în avantaj, după un gol marcat de Vali Badea, cu capul, din 3 metri, după ce Godfred prelungise un balon trimis din corner de Oara. În minutul 51, UTA a majorat tabela. Chindriș a șutat de la 25 de metri și l-a învins pe Lazea la colțul scurt: 3-1. Naționalul s-a apropiat din nou la un gol după execuția superbă a lui Bozian, care a catapultat balonul în plasa porții lui Amadio de la 30 de metri: 3-2 (min. 61). Intrat pe teren în locul lui Oara, Dosso a avut și el șansa golului, dar a șutat puțin pe lângă din mijlocul careului. În schimb, a marcat Patrice Feussi din careul mic, după o pasă decisivă a lui Bîrză. Până la final, nu s-au mai înregistrat acțiuni importante de poart

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 29 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°