Răspunsul la această întrebare va fi aflat după disputarea meciurilor din Cupa României, în perioada 20-22 mai, la Oradea. Tragerea la sorți a fost nefavorabilă HCM Roman, care va întâlni HCM Baia Mare, vicecampioana, în sferturi, luni, de la ora 18.
Foto: În ultima ediție a Ligii Naționale, handbalistele romașcane au pierdut de două ori în fața HCM Baia Mare: 19-24 în tur, în deplasare, și 15-17 în retur
HCM Roman are o mică portiță, întredeschisă, către includerea pe lista formațiilor care vor evolua în sezonul 2013-2014 al cupelor europene. Este vorba despre participarea în Cupa României la handbal feminin, competiție care va avea loc la Oradea, în perioada 20-22 mai, și la care vor participa primele opt clasate în campionat. Odată cu terminarea meciurilor din Cupă se va stabili cea de a cincea echipă din campionatul Ligii Naționale care va participa în cupele europene. Până acum sunt calificate Oltchim Râmnicu Vâlcea, HCM Baia Mare, Universitatea Jolidon Cluj și HC Zalău.
HCM Roman, echipă pregătită de Dumitru Muși, Viorel Lazăr și Dan Moisii, a încheiat campionatul pe poziția a șaptea. Tragerea la sorți nu i-a fost tocmai favorabilă, HCM Roman urmând să întâlnească luni, 20 mai, de la ora 18, pe HCM Baia Mare, vicecampioană a României, în sferturile de finală ale Cupei și în meci eliminatoriu.
“Va fi un examen de maturitate pentru noi, ca atunci când bați la porțile facultății. Inutil să mai spun că echipa din Baia Mare este foarte bună. Dacă vom trece de Baia Mare, în proporție de 90% vom juca în cupele europene. Practic, pentru noi, meciul cu HCM Baia Mare este o finală”, a declarat Dumitru Muși.
Lotul romașcan a plecat duminică dimineață, la 7.30, către Oradea. “Au fost efectuate un antrenament vineri și două sâmbătă. La ultimul a fost stabilită și tactica pentru meciul cu Baia Mare, după vizionarea celor mai recente parti