Fără un picior, un botoşănean a învins sistemul birocratic şi soarta prin muncă şi prin sacrificiu. Acum zece ani, Vasile Scurtu (30 de ani) a rămas fără un membru inferior, în urma unui accident de tren. Nu a abandonat lupta, ci s-a considerat în continuare un om normal şi se întrece cu mulţi semeni în sport, la skandenberg. Cum autorităţile îi dau doar 240 de lei pe lună, s-a angajat şi ţine o gospodărie întreagă în comuna Frumuşica. Fără un picior, un botoşănean a învins sistemul birocratic şi soarta prin muncă şi prin sacrificiu. Acum zece ani, Vasile Scurtu (30 de ani) a rămas fără un membru inferior, în urma unui accident de tren. Nu a abandonat lupta, ci s-a considerat în continuare un om normal şi se întrece cu mulţi semeni în sport, la skandenberg. Cum autorităţile îi dau doar 240 de lei pe lună, s-a angajat şi ţine o gospodărie întreagă în comuna Frumuşica.

Lucrează ca zugrav tocmai în capătul celălalt al ţării, în Craiova, iar cu banii strânşi lunar, 1.500 de lei, reuşeşte să îşi ajute mama. Pentru că primăvara încep muncile agricole, Vasile şi-a luat concediu şi s-a întors acasă pentru a lucra pământul. Când îl vede trudind din greu, ca un om normal, pe mama lui o podidesc lacrimile de fericire şi spune că este norocoasă că are un asemenea fiu, în ciuda handicapului locomotor.

Tânărul a început primul antrenament în 2008, după ce şi-a convins câţiva prieteni să-i fie parteneri de pregătire. Şi-a confecţionat singur aparatele, pentru că în Botoşani nu e nici o sală dotată cu aparate specifice acestui sport, iar un an mai târziu participa deja la campionatul naţional. A câştigat aurul la categoria persoane cu dizabilităţi, dar s-a înscris şi la categoria persoanelor fără handicap. La primul meci a aflat duritatea sportului: umărul stâng i-a fost dislocat. A făcut un an pauză, dar nu a abandonat.

În 2011, la naţionale, organizatorii l-au sfătu