Când apare un copil (”apare” vorba vine, ştim cu toţii de unde ies şi graţie cărui act premeditat), consiliul de familie impune măsuri, investiţii şi renunţări de urgenţă. Desigur, copiii sunt un miracol care-ţi schimbă viaţa - şi nici n-ai idee câtă dreptate încape în această frăzuţă. Ba mai mult, există oameni care, în mod şocant, şi-au revăzut vieţile anterioare, în timp ce schimbau un scutec. Erau vieţi grase şi frumoase, fără acele minunate complicaţii cu degetuţe pufoşele - să le mănânci, nu alta.

Soacra cu trei orori Prietenia mea cu Dănuţa s-a cam scămoşat după ce ea a dat naştere, la 36 de anişori, unui copil buflei cu părul bălai. Nu mai avea timp de mine, normal. Bebe a fost rezonabil o vreme, a supt lacom şi-a făcut nani, doar că, pe la un an jumate, când picioruşele lui au obţinut motoare cu reacţie, a început să demoleze casa. Mă-sa era înnebunită. Tac-su avea job, deci pentru dumnealui exista o cale de supravieţuire, pleca dimineaţa şi venea seara. Dănuţa, în schimb, n-avea această scuză, deci trebuia să găsească zeci de motive pe zi s-o şteargă de-acasă şi să lase copilul atomic cu mă-sa mare (soacra ei). Devenea din ce în ce mai inventivă, spunea că trebuie să cumpere zahăr (după ce aruncase două kile la ghenă, ca să justifice penuria din casă), să se vadă cu managerul unei firme care avea s-o înfigă într-un post bine plătit peste doi ani, să găsească o învăţătoare bună, care să fie liberă peste patru ani, când începe monstr... ăsta, copilul şcoala. La un moment dat, soacră-sa, deşi avea numai treişpe clase (făcuse treapta a doua la seral), s-a prins că Dănuţa avea nervii vâlvoi şi căuta să scape de jucat leapşa cu fiu-său. De-aia chiulea de-acasă, prefera să meargă la endoscopie fără sedare, decât să se târască după vagonaşe, prin casă. Hai, du-te iar în baia noastră mică O fostă colegă, Marina, avea o atitudine foarte onestă faţă de fi