Propaganda comunismului real nu a obosit in incercarea de a convinge poporul cu privire la superioritatea absoluta a acestuia asupra capitalismului. Prizonierilor lagarului sovietic li se spunea zilnic ca libertatea adevarata se gasea inauntrul iar nu in afara hotarelor sale incercuite cu sarma ghimpata.
Inclinati spre a confunda realul cu posibilul si dotati cu o imaginatie apta a face din orice utopie o posibilitate, pe masura ce aceasta indoctrinare se intetea, romanii conchideau ca perfectiunea exista dar nu la ei ci in Occidentul capitalist. Acolo erau virtutea si implinirea, meritul si libertatea, demnitatea si prosperitatea, lumina si progresul. Azi, dupa ce zidul „inchisorii” a cazut, ei incep sa constate, insa, ca vechea propaganda, care obtinuse efecte exact inverse celor dorite, nu era tocmai mincinoasa. In contact direct cu capitalismul real, mitul perfectiunii Occidentului se destrama.
Vietuind intr-o societate inchisa si controlata, romanii nu puteau compara decat imaginea radioasa a binelui absolut care, chipurile, le caracteriza existenta, cu realitatea respectivei existente. Cu cat distanta dintre ele crestea cu atat se insinua in constiinta colectiva sentimentul ca ceea ce romanii traiesc, nefiind binele absolut, nu putea fi decat raul absolut. Pe masura ce diferenta dintre vorbe si fapte se amplifica, traiul lor le aparea nu ca fiind perfectibil ci ca fiind la antipodul perfectiunii; adica absolut si definitiv imperfect, de-a dreptul odios. Or, cum omul nu poate trai fara sa spere, speranta evadarii din raul absolut se lega de un bine absolut, imaginar despre care, cu fiecare zi de suferinta care trecea, se credea tot mai intens ca se gaseste dincolo, in Raiul capitalist. Daca binele absolut este posibil iar el nu se gasea la noi insemna ca se afla in cealalta tabara a lumii bipolare.
De acolo mai patrundea din cand in cand in a
