Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un șef din CE Oltenia, propus în conducerea Transelectrica

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 20 mai 2013 ·

Un membru al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia este propus în managementul Transelectrica. Acționarul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a propus nu mai puţin de 20 de candidaţi, pentru cele șapte locuri în CS-ul companiei care deține monopolul transportului de energie electrică din România. Un loc în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica este remunerat cu 7.000 de lei pe lună.

Transelectrica a anunţat că în Adunarea Generală a Acţionarilor din 30 mai, acţionarii vor alege Consiliul de Supraveghere conform prevederilor ordonanței privind guvernanţa corporativă. Asta mai bine după un an şi jumătate de amânări în care compania a fost condusă de administratori provizorii. Membrii Consiliului de Supraveghere vor fi aleşi prin vot cumulativ, pentru un mandat de patru ani. Consiliul de Supraveghere va alege şi CEO-ul companiei şi va stabili salariul acestuia, care va fi cuprins între 6.800 şi 38.000 de lei brut pe lună. Interes pentru șefia Transelectrica

Pentru cele şapte locuri din CS-ul Transelectrica, Ministerul Finanţelor Publice a propus 20 de candidaţi, printre aceștia numărându-se foști și actuali directori din AAAS, Nuclearelectrica, BCR sau E.ON România. Pe această listă se regăsește și Dorin-Cătălin Spătaru, membru în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, ales în 3 octombrie 2012. El este director senior SELENA România SRL, iar potrivit declarației de avere din 2012, Spătaru are închiriate spații comerciale în Voluntari și București care îi aduc suplimentar venituri de circa 80.000 de lei. În anii 2011 si 2012, bucureșteanul și-a deschis patru conturi bancare, de aproape 400.000 de lei, cumulat. Spătaru are terenuri intravilane în Berceni (2.600 mp) și în Drobeta Turnu Severin (1.200 mp). El are în proprietate un apartament de 78 metri pătrați în capitală și o casă de 240 metri pătrați construită

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°