Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL organizează Săptămâna Liberală, pentru a marca 138 de ani de la înfiinţarea partidului

Publicat in Ora de Iasi, duminică 19 mai 2013 ·

IAŞI. Organizaţia ieşeană a PNL organizează în perioada 19 – 26 mai o serie de acţiuni sub egida „Săptămânii Liberale”, pentru a marca 138 de ani de la înfiinţarea PNL.

Vor fi organizate concursuri de dezbateri, expoziţii foto, un cros al liberalilor, precum şi un colocviu despre antreprenoriat, intitulat «Putem reuşi prin noi înşine!»

Potrivit liderului filialei municipale a PNL, Cristian Adomniţei, ziua de 24 mai este una specială.

„La 1875, după mai bine de jumătate de veac de activitate deconcertată a mişcării liberale, elita intelectuală şi politică liberală a vremii a înţeles că trebuie să îşi coaguleze forţele în cadrul unui singur corp politic pentru a oferi soluţii coerente la marile provocări ale Principatelor Române (unirea tuturor românilor în acelaşi stat, Independenţa, procesul de reforme modernizatoare, etc). Evenimentele pe care PNL Iaşi le organizează în cadrul „Săptămânii Liberale” sunt adresate atât membrilor de partid, cât şi cetăţenilor ieşeni care simpatizează cu valorile de dreapta”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Iaşi.

Şeful liberalilor ieşeni Relu Fenechiu susţine că PNL este partidul sub egida căruia s-au iniţiat şi confirmat cele mai mari proiecte ale României.

„Pe 24 mai 1875, mişcarea liberală din Principatele Române s-a cristalizat, luând fiinţă Partidul Naţional Liberal. Identitatea şi valorile de la care se revendicau liberalii de atunci încă se mai regăsesc în platforma actualului Partid Naţional Liberal. PNL are legitimitatea de a fi singurul partid autentic de Dreapta din România prin prisma istoriei sale şi prin prisma valorilor liberale pe care le promovează în spaţiul public”, a declarat Relu Fenechiu, preşedintele PNL Iaşi.

IAŞI. Organizaţia ieşeană a PNL organizează în perioada 19 – 26 mai o serie de acţiuni sub egida „Săptămânii Liberale”, pentru a m

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 4 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 6 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 10 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 7 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 7 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 5 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei

G4Media acum 11 ore
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 7 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 5 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°