Sportul Vişina a pierdut confruntarea, catalogată capitală de oficialii echipei, susţinută în deplasare, în compania celor de la Viitorul Domneşti. Gruparea pregătită de Marcel Ploaie a condus pe tabela de marcaj, însă, în cele din urmă a cedat cu 2-1. Aria a marcat unicul gol în tabăra echipei Sportul Vişina.
Sportul Vişina a deschis scorul în deplasarea de la Viitorul Domneşti prin mijlocaşul Florin Aria, găsit bine cu o pasă în careu de Jianu (min. 30). Avantajul pe tabelă al jucătorilor aflaţi sub comanda tehnicianului Marcel Ploaie nu a durat mult, în minutul 40 gazdele restabilind egalitatea. Echilibrul pe tabelă s-a menţinut până spre finalul meciului, însă, ilfovenii au dat lovitura de graţie prin Dedu, care a închis tabela.
„Am condus cu 1-0, ne-au egalat, iar în minutul 87 am primit al doilea gol. La primul gol a greşit Căpraru, a pierdut o minge în zonă centrală, păcat pentru că am controlat jocul”, a declarat tehnicianul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie.
„Cred că a fost cel mai bun joc din deplasare”
Dacă rezultatul a lăsat un gust amar tehnicianului echipei Sportul Vişina, jocul l-a mulţumit.
„Am pierdut un joc pe care trebuia să-l câştigăm, cred că a fost cel mai bun joc din deplasare, am dominat, am avut posesie, am avut o bară, ocazii foarte mari, dar am primit un eurogol, de la 20 de metri, în vinclu, pe final. Avem nevoie de victorie cu Afumaţi, păcat că am pierdut, îmi pare rău de jucători pentru că la niciun meci nu ne-am creat ocazii atât de mari”, a mai spus Marcel Ploaie.
În urma înfrângerii, formaţia din sudul judeţului ocupă în continuare locul nouă în clasamentul seriei.
Sportul Vişina: Stancu, Căpraru, Radu, Dumbravă, Mihai Daniel, Grigore, Militaru, Jianu, Burcea, Ghiţă, Aria. Au mai evoluat: Priescu, Gruia, Glişcă.