Luni, în regiunile extracarpatice vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată, în timp ce în rest valorile termice vor marca o scădere. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în zona de munte, în prima parte a zilei şi în nordul, centrul şi sud-vestul ţării, iar după-amiaza şi noaptea în jumătatea estică a teritoriului, dar cu precădere în nordul Moldovei şi Bărăgan
Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului care izolat pot lua aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină. În regiunile vestice vor mai fi unele înnorări şi condiţii de ploaie la începutul zilei, apoi cerul se va degaja. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în Maramureş şi 32 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade.
LA BUCUREŞTI, luni, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate mai ales spre seară, când vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade.
ÎN ŢARĂ, marţi, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal în sudul şi estul teritoriului. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată ziua în sud-estul şi nordul ţării, precum şi în zona de munte, iar după-amiaza şi noaptea şi în celelalte regiuni.
Cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20..21 de grade în Maramureş şi în Dealurile de Vest şi 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade.
Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai deta