Mesajul a fost trimis. Multumesc!

300 de elevi s-au întrecut la concursul “Picătură de lumină”

Publicat in Impact in Gorj, luni 20 mai 2013 ·

Concurs de mare anvergură la Casa de Cultură din Târgu-Jiu unde sute de elevi de la şcolile din judeţul Gorj şi-au arătat pricepea atât în domeniul învăţăturii cât şi în artă. Organizatorii acestui concurs sunt cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecţia Copilului Gorj care vor să informeze, în felul lor, ce înseamnă drepturile copilului.

Zeci de elevi din cadrul şcolilor din judeţul Gorj au participat la concursul organizat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj sub titulatura ,,Picătura de lumină”. Zilele trecute la Casa de Cultură din Târgu-Jiu s-a desfăşurat ultima etapă a concursului, iar câştigătorii au fost răsplătiţi cu numeroase premii. Cei prezenţi au avut parte şi de o surpriză venită din partea Asociaţiei Măiastra, care a adus pe scenă cele mai bune talente. În timpul concursului, echipele de elevi au arătat că nu se dau înapoi de la orice probă. Una dintre trupele unei şcoli din Târgu-Jiu a demonstrat că are elevi cu voci de aur. Concursul are ca scop informarea elevilor despre drepturile copilului. Pentru asta, participanţii au avut de studiat o lege, din care să se inspire pentru concursul desfăşurat vineri: ,,Respectarea și promovarea drepturilor copilului este tema acestui mare concurs. Probele au fost de evaluare a cunoștințelor și una din pictură. Practic, ei au avut de parcurs o lege pentru respectarea drepturilort copilului și au susținut un examen din această lege. Ne-am bucurat de o mare participare, având în vedere că de la prima ediție au participat 6.000 de elevi, iar în etapa finală au rămas 300 de elevi”, a declarat Sorin Torop, inspector DGASPC Gorj. Concursul a ajuns la final, iar cea mai bună echipă de elevi a plecat acasă cu marele premiu.

Concurs de mare anvergură la Casa de Cultură din Târgu-Jiu unde sute de elevi de la şcolile din judeţul Gorj şi-au arătat pricepe

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 9 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 9 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 6 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 7 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 5 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 7 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 5 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 11 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°