Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forţa Civică vrea să se extindă în judeţ

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 20 mai 2013 ·

Preşedintele Forţei Civice (FC), senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a fost prezent, sâmbătă, la Satu Mare pentru a lua pulsul Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Forţei Civice, respectiv pentru a prezenta planurile de viitor. În cadrul conferinţei de presă care a avut loc la sediul formaţiunii politice din Satu Mare, fostul prim-ministru al României îşi propune să întărească toate filialele judeţene ale formaţiunii politice, iar la nivel naţional îşi propune să unească toate formaţiunile politice şi organizaţiile neguvernamentale cu scop politic declarat într-o singură alianţă pentru a putea echilibra balanţa puterii politice. La eveniment au mai participat secretarul general al FC, Ştefan Pirpiliu, respectiv preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a FC, Cosmin Cortel. Liderul sătmărean al FC îşi propune să înfiinţeze filiale şi în oraşele Tăşnad şi Negreşti-Oaş, respectiv să crească din punct de vedere cantitativ şi calitativ activul de partid. FC în Tăşnad şi Negreşti-Oaş

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Forţei Civice, Cosmin Cortel, a prezentat situaţia activului de partid. Astfel, Forţa Civică are la nivelul judeţului Satu Mare un număr de 113 membri, din care 50 de persoane au vârsta sub 35 de ani, în timp ce organizaţia numără şi 35 de femei. De asemenea, Forţa Civică îşi propune ca în următoarele două luni să îşi înfiinţeze birouri permanente locale la nivelul municipiului Satu Mare, respectiv la nivelul oraşelor Tăşnad şi Negreşti-Oaş. “Vrem să devenim printre cele mai importante forţe de dreapta din judeţul Satu Mare”, a declarat Cosmin Cortel. Vor să-şi dubleze numărul de membri

Secretarul general naţional al Forţei Civice, Ştefan Pirpiliu, a declarat că formaţiunea politică a reuşit să adune un număr de 10.000 de membri de la relansarea sa în 7 septembrie 2012. “Potrivit unui sondaj de opinie, 75% din membri au declarat că

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 58 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 43 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 51 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°