Peste 4 milioane de euro au reuşit autorităţile locale din Runcu să atragă din fonduri europene şi guvernamentale pentru asfaltarea drumurilor din comună. Anul acesta, mai bine de 20 de km de drum vor fi asfaltaţi, iar lucrările au început deja pe toate tronsoanele în care s-a decis efectuarea unor astfel de lucrări. Pe lângă turnarea covorului asfaltic, vor fi construite câteva poduri şi alte câteva sute de podeţe.
Comuna Runcu a devenit un adevărat şantier. Autorităţile locale duc la îndeplinire aceste necesităţi ale comunităţii cu sprijin european, dar şi de la Guvern. Primarul din Runcu, Adi Câmpeanu, a precizat care sunt zonele în care în această perioadă se execută lucrări. „Asfaltăm pe un program guvernamental drumul de la Valea Mare, Uliţa Pocăiţilor. Drumul din Valea Mare până la cimitirul nou până la DC134. De asemenea, de la Liceul Bâlta, la intersecţia în satul Valea Mare până la Biserică. Asfaltăm şi 10 km pe Valea Susenilor pe un proiect cu finanţare europeană, care cuprinde şi construcţia a trei poduri, 180 de podeţe, 10 km de şanţuri şi 2 km de ziduri de sprijin. În Dobriţa se asfaltează de la intersecţia Ciufrilă până în magistrală. În Suseni de la Magistrală până la Căminul Cultural Suseni şi se construieşte un pod de 16 metri în spatele Căminului Cultural. Tot în Dobriţa, Uliţa lui Iovu. Toate aceste proiecte au o valoare de peste 4 milioane de euro, bani europeni şi guvernamentali”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul din Runcu, precizând că până la sfârşitul anului toate aceste lucrări vor fi finalizate.
Tot în acest an, peste un milion de euro, vor fi investiţi pentru alimentarea cu apă satele Runcu şi Răchiţi. Cetăţenii pe terenul cărora va fi amplasat rezervorul de înmagazinare şi staţia de tratare a apei au fost expropriaţi.
Modernizări şi la unităţile culturale şi şcolare
Autorităţile locale din Runcu şi-