În etapa a 24-a, penultima, a campionatului de fotbal, Liga a treia, al seriei I, SCM Petrotub Roman a învins în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-0), pe Bucovina Rădăuți. Toate golurile au fost marcate în ultima jumătate de oră de joc, reușitele romașcane aparținând jucătorilor Sofronie, Harbuzaru și Menghia.
Pentru a nu mai avea emoții în finalul campionatului, SCM Petrotub Roman, fără căpitanul Mădălin Popa și Aurel Vlaicu, suspendați, a jucat pragmatic, dar și dezinvolt, în partea a doua a partidei. După o primă jumătate de meci încheiată cu scor alb, cele două partenere de întrecere au început să-și creeze mai des ocazii de a înscrie după pauză. Sofronie a deschis scorul, în minutul 60, după o pătrundere pe flancul stâng, urmată de șut la colțul lung. Harbuzaru a majorat scorul, 0-2, 11 minute mai târziu, când a finalizat o acțiune colectivă de atac. Cel de al treilea gol romașcan, unul de generic TV, i-a aparținut lui Menghia, șut sub transversală de la circa 25 de metri, în minutul 74. Tabela a fost închisă, 1-3, de Apostol, în minutul 80.
“Am reușit un joc bun, încheiat cu un rezultat bun, care ne scutește de emoții pe finalul campionatului. Am dominat clar în partea a doua a meciului și victoria nu poate fi pusă niciun moment la îndoială”, a declarat antrenorul Gheorghe Poenaru.
SCM Petrotub Roman a început meciul cu: Dornescu – Lupușoru, Ghidarcia, Marin, Carnariu – Menghia, Petrila, Pătrașcu, Ciobanu – Sofronie, Harbuzaru. Au mai jucat Chirilă, Țapu, Talpalariu, Alexandru.
Pe lângă faptul că echipa romașcană, pregătită de Gheorghe Poenaru și Iosif Susanu, și-a asigurat, matematic, rămânerea în eșalonul al treilea, a urcat pe poziția a cincea. În următoarele ultime două meciuri din ediția 2012-2013, SCM Petrotub Roman va întâlni, un meci acasă și celălalt în deplasare, două echipe din subsolul clasamentului, Aerostar Bacău